ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul nu se poate autodizolva

12:37 | 18.01.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat astăzi că Parlamentul poate fi dizolvat doar în cadrul condițiilor prevăzute în articolul 85 din Constituția Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii venite din partea unor deputați  de expunere asupra posibilității Parlamentului de autodizolvare, prin adoptarea unei hotărâri cu votul 2/3 din deputați. „Textele clare nu trebuie interpretate. Dizolvarea Parlamentului înainte de termenul de patru ani este stabilită în articolul 85 din Constituția Republicii Moldova”, a declarat Domnica Manole.

Potrivit articolului 85 din Constituție, Parlamentul Republicii Moldova poate fi dizolvat doar în cazul imposibilității formării Guvernului ori blocarea procedurilor de adoptare a legilor timp de trei luni.

img21000257

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!