ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Muzeul de Literatură a lansat inițiativa de a declara anul 2021 în numele a două personalități notorii

17:36 | 18.01.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Anul 2021 este un an aniversar pentru două personalități remarcabile ale culturii și științei naționale. Pe 25 iulie, se vor împlini 90 de ani de la nașterea scriitorului Vladimir Beșleagă, iar pe 27 iulie – 100 de ani de la nașterea lingvistului Eugeniu Coșeriu. Cu această ocazie, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a venit cu inițiativa de a declara anul 2021 drept Anul Eugeniu Coșeriu în domeniul științei și Anul Vladimir Beșleagă - în domeniul literaturii și culturii, informează MOLDPRES.

Potrivit directorului instituției, Maria Șleahtițchi, solicitarea a fost formulată într-un demers adresat Ministerului Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova. ”Un demers similar a fost adresat recent către prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. Suntem pregătiți să prezentăm, la solicitare, note informative privind activitatea științifică și literară a personalităților propuse”, a mai spus Maria Șleahtițchi.

Născut în comuna Mihăileni, județul Bălți, azi raionul Râșcani, Eugeniu Coșeriu (27.07.1921-7.09.2002) a fost un filosof al limbajului,  scriitor, profesor universitar,  lingvist de notorietate internațională. 

Vladimir Beșleagă (25.07.1931) este scriitor, publicist, om de cultură, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. În anul 2021, ilustrul scriitor, născut în regiunea transnistreană (satul Mălăiești, raionul Grigoriopol) va împlini 90 de ani de la naștere.

img21000275

img21000275

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!