Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia
17:41 | 20.01.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Gürol Sökmensüer, a relatat pentru MOLDPRES Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
Interlocutorii au discutat cooperarea moldo-turcă în diferite domenii, în special, la nivel parlamentar. A fost remarcată existența unor relații bune de colaborare și prietenie, fiind accentuat interesul reciproc pentru consolidarea acestora și pe viitor.
Speakerul Zinaida Greceanîi a subliniat, în mod aparte, ajutorul oferit de Turcia țării noastre în combaterea COVID-19, apreciind că acest fapt demonstrează odată în plus atitudinea prietenoasă a Republicii Turcia pentru Moldova.
În cadrul întrevederii, a fost transmisă invitația pentru Președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Mustafa Şentop, de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.
În altă ordine de idei, a fost discutată situația politică din Republica Moldova. Președintele Parlamentului a anunțat, în context, că deputații și-au reluat activitatea în cadrul comisiilor parlamentare permanente, urmând să fie convocată sesiunea ordinară de primăvară-vară a Legislativului.
Gürol Sökmensüer a dorit speakerului și tuturor deputaților mult succes în activitatea parlamentară.
foto: Parlament