Angajați ai ASP și instructori auto sunt cercetați de CNA
09:59 | 29.01.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Angajați ai Agenției Servicii Publice /ASP/, instructori auto şi circa 100 de persoane sunt vizate într-o schemă de corupție cu permise de conducere, cercetată de ofițerii Centrului Național Anticorupție /CNA/, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor CNA, circa 100 de persoane ar fi obținut permise, fără a fi evaluate în conformitate cu regulamentele existente, iar pentru aceasta ar fi plătit sume cuprinse între 500 şi 2000 de euro unor angajați ai Agenției Servicii Publice şi unor intermediari.
Conform surse citate, suspecții organizau susținerea probelor teoretice şi practice, prin programarea prealabilă, peste rând, şi evaluarea candidaților cu calificativul admis. Prin intermediul unor intermediari, candidații transmiteau banii care, în final, erau împărțiți între membrii schemei.
În cadrul dosarului, ofițerii CNA au efectuat peste 30 de percheziții în birourile şi în automobilele persoanelor suspecte. Astfel, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, care conțin mesaje şi convorbiri între membrii schemei, înscrisuri de ciornă, dar şi permise de conducere, care urmau să ajungă la cei care au achitat pentru obținerea lor. De asemenea, au fost depistate mai multe sume de bani, proveniența cărora urmează să fie stabilită.
Dacă instanța va stabili vinovăția persoanelor menționate, acestea riscă până la 10 ani de detenție, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o anumită perioadă.
foto: CNA