COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 917 de cazuri noi
17:09 | 03.02.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 3302 teste, fiind confirmate 917 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 12 de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 161 642 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 55 sunt lucrători medicali: medici-14, asistenți medicali-25, personal auxiliar-16.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 2471 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 240 în stare extrem de gravă (43 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 512 persoane au fost vindecate. În total, 151 232 de persoane au fost tratate de COVID-19.
Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 18 decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 3480.