Comercializarea mărțișoarelor va fi permisă doar în locuri autorizate
15:32 | 10.02.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău anunță că, în perioada 14 februarie - 10 martie, va autoriza locuri speciale pentru comercializarea mărțișoarelor, suvenirelor și florilor de grădină, în contextul desfășurării sărbătorilor de primăvară „Dragobete”, „Mărțișor” și „Ziua femeii - 8 Martie”, informează MOLDPRES.
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a semnat o decizie în acest sens ca urmare a solicitărilor venite din partea agenților economici și persoanelor fizice.
Potrivit deciziei, preturile de sector vor stabili locațiile pentru comercializarea mărțișoarelor, suvenirelor, florilor de grădină și vor elibera autorizațiile pentru desfășurarea târgului de primăvară. În același timp, comercializarea haotică a mărțișoarelor nu va fi permisă.
Titularii de autorizații vor avea obligația de a asigura respectarea măsurilor de prevenire și diminuare a răspândirii infecției COVID-19.
foto simbol