Șeful statului Maia Sandu a discutat cu președintele în exercițiu al OSCE subiecte ce vizează dosarul transnistrean
15:36 | 17.02.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în stânga Nistrului, inclusiv dreptul la libera circulație, situația pandemică din regiune, relansarea procesului de negocieri, dar și prioritățile cooperării bilaterale au fost discutate astăzi la întrevederea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ministrul Afacerilor Externe a Suediei, Președintele în Exercițiu al OSCE, Ann Linde, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
„Am pus în discuție subiectele de actualitate ce vizează dosarul transnistrean. Am vorbit despre problemele cu care se ciocnesc oamenii din localitățile de pe Nistru și am subliniat, din nou, determinarea noastră de a găsi căi exclusiv pașnice pentru apropierea celor două maluri, dar și faptul că locuitorii din stânga Nistrului sunt cetățeni cu drepturi depline ai Republicii Moldova”, a spus șefa statului.
În cadrul întrevederii, președintele Maia Sandu a discutat cu ministra Ann Linde și despre cooperarea bilaterală, Suedia fiind, de mai mulți ani, unul dintre cei mai mari susținători ai Republicii Moldova în plan european, dar și unul dintre cei mai mari donatori ai țării noastre. „I-am informat pe partenerii suedezi despre acțiunile de curățare a justiției și de combatere a corupției, pe care le vom întreprinde, despre situația politică internă și despre prioritățile de viitor. Între acestea, am menționat educația, mediul și rezistența la schimbările climatice, reformarea instituțiilor publice”, a menționat doamna Maia Sandu.
Președintele Republicii Moldova a mulțumit Suediei pentru sprijinul financiar și politic oferit Republicii Moldova de-a lungul timpului, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. În acest context, părțile au convenit ca țara noastră să contribuie la noua Strategie de asistență externă a Suediei pentru regiunea noastră pentru anii 2021-2027 - strategie elaborată, în prezent, de către Guvernul de la Stockholm și de care va putea beneficia și Republica Moldova.
foto: presedintie.md