ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

16 Substații de asistență medicală urgentă din țară au primit ambulanțe noi

14:03 | 22.02.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a anunțat astăzi că 21 de autosanitare de tip B au fost repartizate pe teritoriul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, ambulanțele noi au ajuns la substațiile din Chișinău, Bălți, Briceni, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Sângerei, Soroca, Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat și Ceadâr-Lunga.

Conducerea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, susține că unitățile de transport sanitar corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenței medicale de urgență la cel mai înalt nivel.

„Reînnoirea parcului auto al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va asigura o mai mare operativitate a intervențiilor, condiții mai bune de acordare a asistenței medicale urgente și de transport asistat la etapa de prespital și o calitate sporită a serviciilor medicale prestate populației”, se arată într-un comunicat emis de instituție.

foto: ambulanta.md

img21001362

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!