ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu: „În acest Parlament nu există 51 de deputați care să susțină lupta împotriva corupției”

21:08 | 23.02.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. În acest Parlament nu există 51 de deputați care să susțină lupta împotriva corupției. Oamenii știu că există o singură ieșire - alegeri anticipate. Declarația a fost făcută în această seară de către șeful statului, Maia Sandu, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul prin care Natalia Gavrilița a fost înaintată repetat la funcția de prim-ministru, comunică MOLDPRES.

„Noi astăzi nu avem o situație de normalitate. În continuare oamenii trăiesc sub blestemul unui Parlament care a ajuns o piață politică, în care se cumpără și se vând deputați. Toți cei care au declarat de nenumărate ori că țara are nevoie de alegeri anticipate, astăzi ne spun că este nevoie de Guvern temporar care să salveze țara. Oamenii știu că este nevoie de alegeri anticipate. Oricare Guvern care va deranja schemele de corupție va fi înlăturat, mi s-a întâmplat și mie în 2019. În alegerile prezidențiale am spus că e nevoie de alegeri anticipate, un milion de oameni a fost de acord cu mine”, a opinat Sandu.

Șeful statului a adăugat că nu are de gând să fie un președinte comod. „Am promis că o să facem ordine în țară, pentru asta am obținut votul cetățenilor. Nu voi fi un președinte comod. Dragi cetățeni, vă asigur că un asemenea Parlament nu ne ține în loc. Nu avem dreptul să ținem capturate instituțiile statului. La anticipate sau la referendum oamenii vor alege viitorul”, a conchis Sandu.

foto: presedintie.md

img21001408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!