Armata Națională a transmis Centrului COVID-19 Chișinău 50 de paturi din dotare
12:14 | 25.02.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. La solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, Armata Națională a transmis ieri Centrului COVID-19 Chișinău 50 de paturi din dotare, comunică MOLDPRES.
La indicația ministrului Apărării în exercițiu, Victor Gaiciuc, mobilierul a fost transportat şi amenajat la Moldexpo în seara de miercuri, 24 februarie, de către un grup de militari din cadrul Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”.
În acelaşi timp, în Armata Națională au fost intensificate măsurile de prevenire a răspândirii infecției, prin creșterea numărului de verificări a stării epidemiologice în unitățile militare şi gradului de respectare a regulilor şi restricțiilor impuse de autorități în acest sens.
Potrivit ministrului Gaiciuc, efectivul de militari şi angajați civili este asigurat cu toate materialele de protecție sanitară necesare, printre care măşti şi soluţii dezinfectante.
De la începutul pandemiei, Armata Naţională a mai contribuit cu alte circa 140 de paturi, dintre care 34 medicale şi a participat la amenajarea Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul COVID-19 Chișinău.