ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul ”Mărțișor” s-a încheiat cu un spectacol muzical-coregrafic susținut de Ansamblul ”Joc”

11:00 | 11.03.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Spectacolul muzical-coregrafic „La ceas aniversar”, susținut de Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc” pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” a încheiat, în seara zilei de ieri, cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul spectacolului au fost prezentate o suită de dansuri și melodii populare, care au impresionat prin costume, complexitatea coregrafică și măiestria interpretării.

Spectacolul a fost difuzat de către postul public de televiziune Moldova 1 și transmis online pe Facebook. Acesta a fost prilejuit de împlinirea a 75 de ani al Ansamblului ”Joc”, colectiv emerit din Republica Moldova, laureat al mai multor concursuri republicane și internaționale. 

A fost format la 23 august 1945 de către maeștrii de balet L. Leonardi și L. Zelțman, având drept scop promovarea tradițiilor, ritualurilor și obiceiurilor populare. Din 1957 până în 2017, Ansamblul a fost condus de către maestrul de balet Vladimir Curbet, care a montat mai multe dansuri populare - ”Jocul fierarilor”, ”Brâul”, ”Bătuta”, ”Hora fetelor”, ”Haiduceasca”, ”Crăițele”, Călușarii” ș. a. Din repertoriul colectivului fac parte și dansuri din folclorul rus, ucrainean, țigănesc, bulgar etc.

În 1987 i se conferă titlul de Ansamblu Academic de Dansuri Populare, pentru meritele deosebite în promovarea artei folclorice. În colectiv au activat Ion Furnică, Gheorghe Forțu, Spiridon Mocanu, Boris Rozneriță ș. a. Ansamblul ”Joc” a evoluat în circa 70 de țări - Franța, Portugalia, Belgia, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Argentina, Turcia, Egipt ș.a., prezentând în total peste 7500 de spectacole în fața a circa 15 milioane de oameni.

Este laureat al mai multor concursuri internaționale, unde a ocupat locurile de vârf - Premiul I și Medalia de Aur la Festivalul IV  Mondial  al tineretului și studenților de la București (1953), Premiul I și Medalia de Aur la Festivalul Mondial  de la Moscova (1957), Premiul I la Festivalul  folcloric din Dubrovnik, Iugoslavia (1965), Medalia de Aur la Festivalul tineretului de la Berlin (1974), Diploma de  gradul I și Medalia de Aur la Festivalul Folcloric Internațional  de la Burgas, Bulgaria (1979), Medalia de Aur la Olimpiada Culturii Internaționale de la Moscova (The Delphic Games, 2000) ș.a.

Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” – 2021 s-a desfășurat în perioada 1-10 martie și a cuprins mai multe spectacole muzicale online organizate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Î.S. Organizația Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Sala cu Orgă.

foto: MECC

img21001839

img21001839

img21001839

img21001839

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!