Cu ajutorul României, în satul Brăila din municipiul Chișinău se construiește o grădiniță
14:51 | 12.03.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. În satul Brăila din municipiul Chișinău a început lucrările de construcție a unei grădinițe, cu ajutorul României, transmite MOLDPRES.
Asistența financiară a Guvernului României se realizează prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova.
Potrivit reprezentanților Fondului, deschiderea grădiniței va permite crearea accesului la condiții îmbunătățite pentru educație timpurie pentru peste cei 70 de copii din localitate.
Din anul 2014, pentru renovarea și dotarea grădinițelor de copii din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 29 mln de euro în cadrul Programului de asistență tehnică și financiară acordată pentru instituțiile preșcolare din țara noastră. Cu ajutorul acestor resurse financiare, au fost renovate peste o mie de grădinițe.
Fondul de Investiții Sociale din Moldova a fost desemnat ca entitate responsabilă pentru pregătirea, implementarea și raportarea implementării proiectelor finanțate de Guvernul României.