Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
11:19 | 15.03.2021 Categorie: Comunicate
CEC organizează un seminar de instruire dedicat trezorierilor partidelor politice
Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) organizează 5 sesiuni de instruire online, în perioada 15-19 martie curent, dedicate trezorierilor (persoanele responsabile de finanțele partidului politic). Scopul acestora este de a prezenta metodologia de întocmire și prezentare a Raportului privind gestiunea financiară pentru anul 2020 prin sistemul SSI „Control Financiar".
În cadrul seminarului, vor fi discutate subiecte ce vizează gestiunea financiară pentru anul 2020, sursele de finanțare a partidului politic care, în conformitate cu prevederile cadrului legal, pot fi doar din cotizații de membru de partid, donații, subvenții de la bugetul de stat și veniturile obținute din activități proprii, în condițiile legii și prevăzute în mod expres în statutul partidului politic. Alte aspecte relevante țin nemijlocit de cheltuielile partidului, inclusiv cele provenite din subvențiile de la bugetul de stat, prezentarea raportului operativ lunar privind efectivul de personal din staff-ul partidului politic, dar și informația privind patrimoniul acestuia.
În acest context, trezorierii urmează să fie instruiți cum este realizată raportarea practică prin SSI „Control Financiar", inclusiv structura generală a sistemului, elementele interfeței de administrare și etapele creării rapoartelor financiare.
Amintim că 31 martie 2021 este termenul limită de prezentare a raportului anual privind gestiunea financiară a partidului politic pentru anul 2020. Raportarea urmează a fi realizată atât în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar", cât și pe suport de hârtie, conform modelelor de documente stabilite și aprobate în acest sens, care, ulterior, vor fi publicate și plasate la rubrica „Finanțarea", secțiunea "Finanțarea partidelor prin Control financiar", pe pagina oficială a Comisiei www.cec.md.