Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:03 | 18.03.2021 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore (17 - 18 martie 2021)
Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 574 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 307 traversări persoane, dintre care 3 559 treceri la frontiera moldo-română, 1 221 treceri la frontiera cu Ucraina și 527 treceri aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
PTF Leușeni – 1 572 traversări persoane;
PTF Sculeni – 784 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 772 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 527 traversări persoane;
PTF Tudora - 251 traversări persoane;
Toate punctele de trecere a frontierei activează în regim normal. PTF-urile deschise traficului transfrontalier pot fi urmărite pe harta interactivă: https://www.border.gov.md/harta-punctelor-de-trecere-ale-frontierei-de-stat.
Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- două persoane au încălcat regimul punctelor de trecere a frontierei;
- doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 46 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM);
- o persoană a fost identificată cu consemn național.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 574 persoane și completate 733 de fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 198 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
NOTĂ: Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.
Mai multe informații privind trecerea frontierei de stat în perioada de pandemie: https://border.gov.md/traversarea-frontierei-perioada-pandemica