Activitatea HoReCa în municipiul Chișinău ar putea fi suspendată
10:16 | 22.03.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău va suspenda activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile Comisei Extraordinare de Sănătate Publică, transmite MOLDPRES.
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a amenințat agenții economici care activează în domeniul HoReCa că va sista activitatea unităților de alimentație publică care nu respectă măsurile anti-pandemice.
Potrivit lui Ceban, unitățile de alimentație publică achită amenzile și continuă să activeze fără respectarea restricțiilor anti-coronavirus. „Am înțeles că unele restaurante achită amenzi pentru nerespectarea restricțiilor, că stau după ora permisă, după care, a doua seară, aceste lucruri se repetă. Faci 50 de mii, 100 de mii pe noapte, apoi achiți amendă, cât este ea acolo, câteva mii. Și îți este în cot de restricții, de lege, de reguli, de Primărie și poliție”, a explicat Ceban.
Edilul a specificat că obrăznicia nu va fi tolerată și că autoritățile municipale ar putea sista activitatea unităților de alimentație publică. „Poate ar fi bine să le sistăm activitatea pe o perioadă, dacă lucrurile continuă așa. Am făcut tot posibilul ca această linie de activitate să continue, dar obrăznicia nu va fi tolerată”, a spus Ceban.
Potrivit reprezentanților MAI, prezenți la ședință, în săptămâna precedentă, 16 persoane juridice au fost amendate pentru faptul că nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. „Sunt cazuri care se repetă. O să solicităm sistarea activității. Este o problemă pe care nu o putem depăși în alt mod”, au specificat aceștia.
foto: aradon.ro