Comunicat de presă al Agenției pentru Eficiență Energetică
10:03 | 24.03.2021 Categorie: Comunicate
AEE informează cum să optimizezi resursele cu IT verde
Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Agenția pentru Eficiență Energetică anunță lansarea unui spot video și a unui pliant informativ, care informează cum să îmbunătățim resursele cu IT verde în cadrul companiilor.
Agenția îndeamnă toți consumatorii să să-și optimizeze sursele și să utilizeze tehnologiile informaționale cât mai eficient, pentru a reduce cheltuielile și pentru protecția mediului. Trebuie să începem cu lucruri simple:
- Dezactivăm wifi-ul după ziua de lucru și în weekend;
- Cumpărăm dispozitive multifuncționale – sunt mai ecologice și mai practice;
- Centralizăm dispozitivele în rețea, ca să fie utilizate de mai mulți angajați;
- Alegem o imprimantă potrivită. De exemplu, printerul cu jet de cerneală este mult mai econom decât printerul cu laser;
- Pentru programele de birou și e-mailuri – laptopurile sunt suficiente, și cheltuie mai puțină energie decât calculatoarele mari;
- Acordăm atenție etichetei de calitate și alege dispozitivele care respectă standardele ecologie;
- Utilizăm software-ul Open Source. Acesta este gratuit și mai flexibil decât cel proprietar.
Pentru mai multe informații, puteți accesa spotul pe link-ul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=YqyvMw-Kv9o
Pentru accesare pliant, vedeți link-ul de mai jos:
https://aee.md/ro/brochure/cumoptimizezi-resursele-cu-it-verde
Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.