Trei minore vor ajunge pe banca acuzaților după ce ar fi bătut și umilit o adolescentă
11:05 | 30.03.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Trei tinere cu vârstele de 14 ani vor compărea pe banca acuzaților pentru huliganism, după ce recent, împreună cu alte două prietene, ar fi bătut și umilit o adolescentă de 16 ani, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, bătaia a avut loc în seara zilei de 5 februarie 2021, în spatele unui centru comercial din sectorul Ciocana, când cinci fete au bătut o adolescentă cu pumnii și picioarele, și au umilit-o. Ulterior, imaginile video făcute de la bătaie au fost postate pe o rețea de socializare chiar de una dintre agresoare.
Oficiul Ciocana al Procuraturii municipiului Chișinău a finalizat și expediat în judecată cauza penală în privința a trei dintre tinere, care au atins vârsta de 14 ani. Cât despre celelalte două fete, de 12 și, respectiv, 13 ani, urmărirea penală a fost încetată, din motiv că nu au atins vârsta pentru tragere la răspundere penală. În schimb, în privința părinților acestora și persoanelor care îi înlocuiesc, a fost pornită procedură contravențională pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului.
Concomitent, în privința minorelor de 12 și respectiv, 13 ani, procurorii au sesizat și Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Ciocana, pentru stabilirea unei măsurile destinate copiilor cu comportament deviant.
Potrivit legislației, ”huliganismul săvârșit de două sau mai multe persoane” se pedepsește cu amendă de până la 67500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani, iar ”neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului” se sancționează cu amendă de cel mult 900 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.