Franța cere mobilizare financiară pentru vaccinuri de generația a doua
20:29 | 01.04.2021 Categorie: Externe
Paris, 1 apr. /MOLDPRES/. Un apel la nivel europeni a făcut Franța, care cere mobilizare financiară necesară punerii la punct a vaccinurilor anti-COVID de a doua generație dacă nu vor să rămână din nou în urmă pe scena internaţională, relatează AFP, preluat de MOLDPRES.
"Am fi foarte inspiraţi dacă ar exista în săptămânile care urmează o formă de conferinţă europeană unde să se strângă mijloace financiare rapide", a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clément Beaune.
"Trebuie să cheltuim mulţi bani pentru aceste vaccinuri de a doua generaţie, probabil mai multe miliarde de euro minimum", a estimat Clément Beaune, reamintind că SUA au cheltuit 14 miliarde de euro la nivel federal pentru ultima etapă a realizării de vaccinuri de primă generaţie.
Generaţia a doua, pe care o are în vedere Franța, trebuie să facă faţă altor variante de coronavirus, potenţial mai contagioase şi mai rezistente. UE dispune de "câteva buzunare de finanţare", a dezvăluit Clément Beaune, făcând referire la "noul buget de sănătate de cinci miliarde de euro" şi la un buget de cercetare de "aproape 100 de miliarde". Trebuie să mobilizăm, de asemenea, şi mijloacele naţionale, a spus el.
Uniunea Europeană a întâmpinat dificultăţi în primăvara anului 2020 în a dezvolta şi produce prima generaţie de vaccinuri, ceea ce i-a permis să deruleze cu sincope campania actuală de vaccinare, spre deosebire de SUA şi Regatul Unit.
foto: koerber-stiftung.de