Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Înființarea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și a unor instituții de cultură, informează MOLDPRES.

Programul Anul Centenar 2021 al Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și cel președintelui României, Klaus Iohannis.

Solicitat de MOLDPRES, directorul TNME, Petru Hadârcă a menționat că în vara anului 1925, directorul Ludovic Dauș era determinat să renoveze încăperile Teatrului Național din Chișinău, chiar dacă ministerul nu alocase suma necesară pentru reparație. Susținerea financiară a venit de la consiliul municipal. Astfel, au fost efectuate lucrări cosmetice de reparație, au fost tencuiți, vopsiți și decorați pereții, a fost parțial înnoit utilajul și îmbrăcămintea scenei, precum și mobilierul. Și dacă nu a avut bani pentru reparații capitale, Ludovic Dauș a decis să modifice aspectul foaierului, adică spațiul în care publicul se întâlnește și socializează înainte de spectacol și în timpul antractului.

”Pentru a schimba designul în conformitate cu viziunea despre spațiile teatrale, caracteristică epocii, directorul a solicitat concursul celor trei pictori cu care colaborase anterior pentru decorurile noi: Auguste  Baillayre, Theodor  Kiriacoff și Boris Nesvedov. De data aceasta, cei trei au pictat o serie de tablouri imense pentru a împodobi foaierele și a le conferi o ambianță artistică, în acest fel publicul urma să fie conectat la arta teatrală chiar din pragul teatrului. Subiectele alese pentru panourile imense reprezentau teatrul antic, comedia italiană, tragedia shakespeariană și legendele românești cu Meșterul Manole și Ileana Cosânzeana, una dintre figurile centrale era cea a poetului Ovidiu”, a subliniat directorul TNME.

Potrivit sursei citate, spectatorii care au venit la deschiderea stagiunii nu-și ascundeau fascinația și bucuria față de sala renovată artistic a Teatrului Național românesc din Chișinău. Și noi, astăzi, putem reconstitui atmosfera de la eveniment așa cum o descria ”Rampa”: „Bailler, Kiriacof și Nesfedov, făuritorii minunatelor panouri, sunt siliți, cu toată modestia lor să asculte laudele pe care publicul încântat le aruncă în gura mare și fără precupețire.” Jurnalistul își exprimă admirația față de cei trei pictori, vorbitori de alte limbi, franceză și rusă, formați la școlile de artă plastică din Moscova și Petersburg, dar care au știut atât de bine să exprime spiritul folclorului românesc: „cum au putut ei să-și apropie în așa fel pe româneasca Ileana Cosânzeana și să ne dea minunata Cortină de la Chișinău, de care, ai jura, că nu s-a atins decât penel românesc! Și cum, plecând de la trista Casă a morților, au ajuns ei la Tristele lui Ovidiu, ca să poată reda cu atâta sfâșietoare melancolie, durerea celuia care, exilat pe malurile Euxinului, își întinde brațele neputincioase spre viziunea îndepărtatelor colonade ale Romei?”.

”Autorul oferă și un răspuns la această întrebare: „Incontestabil că pentru o asemenea operă a trebuit multă muncă, multă bună-voință și mai cu seamă multă dragoste”. În pofida greutăților materiale și financiare, dragostea pentru teatru și pentru frumos este terenul în care diferențele, de orice fel, inclusiv cele etnice, pot conviețui armonios. S-a întâmplat la Teatrul Național din Chișinău în 1925. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește aievea și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.