Un spectacol de Angelina Roșca va participa la trei festivaluri internaționale de teatru
08:04 | 05.04.2021 Categorie: Cultură
Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Spectacolul ”Astro-remisie”, montat de Dumitru Acriș după piesa dramaturgului Angelina Roșca va participa în luna aprilie curent la Festivalurile Internaționale de Teatru în format online: ”Театр. Территория единения” din Vladimir, Rusia și ВIДЛУННЯ din orașul Hmelnițki, Ucraina. În august, spectacolul va pleca la Festivalul Internațional de Teatru ОСТРОВСКИЙ – FEST din orașul Kineșma, regiunea Ivanovo, Federația Rusă, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Angelina Roșca a menționat că piesa ”Astro-remisie” se bazează pe un caz real. Sașa Gavrilov, bolnav de cancer, la vârsta de 12 ani, se afla între viață și moarte. Doar intervenția chirurgicală putea să-l salveze. Însă febra ce se ținea timp de două săptămâni nu permitea acest lucru.
”Aflând că băiatul visa la spațiul cosmic (era și învingător la concursurile de desene consacrate cosmosului), ziaristul Oleg Tatkov l-a rugat pe cosmonautul Yuri Lociakov să-i sune lui Sașa de pe orbită. Sunetul a avut un efect miraculos cu efect imediat. Febra a scăzut. Pacientul a suportat operația. În scurt timp, s-a produs remisia completă a cancerului. Visul l-a salvat pe erou. În mod cert, visul poate salva omul în orice situație dificilă. Piesa folosește materiale media, scrisori, rezultate ale analizelor medicale”, a precizat Angelina Roșca.
Potrivit sursei citate, cu premiera piesei ”Astro-remisie”, la 11 noiembrie 2019 a fost înființat teatrul particular ”Angelina Roșca Teatru” (ART). Pe 13 noiembrie 2019, spectacolul a participat la Festivalul Internațional de Teatru ”Moldfest” din Chișinău. Comisia internațională de critici experți din cadrul acestui festival a dat o înaltă apreciere spectacolului ”Astro-remisie”.
Pe parcursul anului trecut, Angelina Roșca a lucrat asupra cărții ”Idei și forme provocative în teatrul contemporan”. Aceasta e și tema tezei de doctor habilitat, pe care autoarea intenționează să o susțină la anul viitor. În același timp, ea a tradus în limba rusă piesa lui Matei Vișniec ”Istoria comunismului povestită bolnavilor mintal” (pentru Atelierul de dramaturgie din Sankt-Petersburg, regizor – Dumitru Acriș). Autoarea a dus la finalitate piesa ”Altcineva”, pe care o va monta la teatrul său ART.
Totodată, Angelina Roșca și-a adus contribuția în calitate de critic-expert, de președinte și de membru al juriului în desfășurarea multiplelor festivaluri internaționale de teatru și cinema din R. Moldova, Armenia, Austria, Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Mongolia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Turcia și Ucraina. Pe timp de pandemie, Angelina Roșca continuă activitatea de critic-expert, analizând spectacolele în regim online. Actualmente, ea participă în această calitate la Festivalul Internațional de Teatru Brooklyn Bridge din New York, SUA.
Angelina Roșca s-a născut la 4 aprilie 1961 în satul Mândrești, raionul Telenești. În 1989, a absolvit Facultatea de Teatrologie a Institutului de Teatru (GHITIS) din Moscova. A editat cărțile ”Teatralitate pre- și post-Vahtangov” (2003) și culegerea de dramaturgie ”Mama lor de urmași” (2004). A scris 18 piese de teatru, publicate în reviste și culegeri de dramaturgie din țară și de peste hotare și care au fost montate în cadrul teatrului radiofonic și pe scenele teatrelor din Armenia, Estonia, Georgia, R. Moldova, România, Rusia. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (UNESCO), Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din R .Moldova. În prezent, este șef de catedră Studii teatrale și scenografie în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și directorul teatrului particular Angelina Roșca Teatru (ART).