ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

4% din locurile de parcare vor fi rezervate pentru persoanele cu dizabilități

18:17 | 09.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 9 apr. /MOLDPRES/. Din numărul total al locurilor de parcare, 4 la sută vor fi rezervate pentru parcarea gratuită a persoanelor cu dizabilități. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Documentul prevede introducerea cotei de 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, se propune introducerea sancțiunilor contravenționale pentru nerespectarea de către conducătorii de vehicule a semnului internațional pentru persoane cu dizabilități pe locurile de parcare.

Proiectul de lege are drept sporirea efectivă a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

foto: infocons.ro

img21002708

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!