O delegație parlamentară participă la sesiunea plenară a Adunării Interparlamentare a CSI
08:11 | 15.04.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi participă, în fruntea unei delegații parlamentare, la cea de-a 52-a sesiune plenară a Adunării Interparlamentare a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente (AIP CSI), desfășurată în perioada 15-16 aprilie curent, la Sankt Petersburg, Federația Rusă, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
Speakerul va participa la ședința Consiliului AIP CSI, va ține un discurs în deschiderea ședinței plenare a Adunării Interparlamentare și va avea o serie de întrevederi bilaterale. Delegația Republicii Moldova va face schimb de opinii și de experiență pe subiectele de actualitate și interes reciproc cu colegii din alte Parlamente.
Totodată, membrii delegației vor participa la ceremonia de inaugurare a Conferinței parlamentare: „Provocările și amenințările globale în contextul pandemiei COVID-19: terorismul și extremismul violent”, organizată în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare a AIP CSI.
Din delegație fac parte vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, membrul delegației naționale la AIP CSI, Bogdat Țîrdea și Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu.
Adunarea Interparlamentară a CSI a fost creată la 27 martie 1992 și include Parlamentele a 10 țări membre ale CSI, precum Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Republica Kârgâză, Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan, Uzbekistan și Ucraina. Sediul organizației se află în orașul Sankt Petersburg, Federația Rusă.
foto: Parlament