Un angajat al Agenției Servicii Publice a fost reținut de poliție pentru comerț cu droguri
10:32 | 16.04.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 16 apr. /MOLDPRES/. Un bărbat de 31 de ani din Chișinău, angajat al Agenției Servicii Publice în calitate de examinator al serviciului de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto, a fost reținut de oamenii legii în timp ce vindea pastile Ecstasy chiar la locul de muncă, comunică MOLDPRES.
Potrivit poliției, acțiunile bărbatului au fost documentate de oamenii legii timp de două luni. Pe perioada documentării, polițiștii au efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Ecstasy pe care bărbatul le vindea cu 300-350 de lei pentru o pastilă.
La fel, s-a stabilit că acesta este și consumator de droguri, iar în momentul reținerii bărbatul a refuzat să fie supus testului la consumul de droguri. Ca urmare a percheziției corporale au fost depistate 20 de pastile Ecstasy, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliu și automobile utilizate de către acesta, au fost depistate 539 de pastile de același tip. Valoarea drogurilor ridicate se estimează la suma de 200 mii de lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat pentru punerea în circulație a drogurilor, riscă închisoare de la 7 la 15 ani.