ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un avocat stagiar și complicele acestuia vor ajunge pe banca acuzaților pentru contrabandă cu droguri

09:56 | 23.04.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 23 apr. /MOLDPRES/. Un avocat stagiar și complicele acestuia vor ajunge pe banca acuzaților pentru contrabandă cu droguri. Procuratura municipiului Chişinău a anunțat astăzi că a finalizat și transmis în judecată dosarul de învinuire a celor doi, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, în acțiunile celor doi, procurorii au reținut: ”circulația ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare”, ”tentativa de contrabandă cu droguri” și ”confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false”.

Astfel, în intervalul martie – decembrie 2020, fiind responsabil de procurarea online a drogurilor din Olanda, avocatul stagiar a indicat în comandă date neveridice despre identitatea destinatarului. Ulterior, fiind informat de complice despre sosirea mărfii din Olanda, acesta s-a prezentat la oficiul poștal pentru a revendica coletul cu droguri, în baza unui mandat fictiv de avocat stagiar, înregistrat pe numele unei persoane inexistente.

Acesta a fost reținut în flagrant, în interiorul coletului poștal internațional fiind depistată o cantitate de 6,05 grame de substanță psihotropă – Amfetamină, ce se încadrează în proporții deosebit de mari. Pentru cele imputate inculpaților, legislația prevede pedeapsă până la 18 ani închisoare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!