SIS rămâne în subordinea Președinției
15:02 | 27.04.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) rămâne în subordinea Președintelui Republicii Moldova. Magistrații Curții Constituționale au declarat astăzi neconstituționale prevederile legii care au exclus serviciul din subordinea șefului statului, comunică MOLDPRES.
Decizia a fost luată de înaltul for în urma sesizării depuse de către deputații Dinu Plîngău, Maria Ciobanu și Sergiu Litvinenco.
Prezenta hotărâre este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
Proiectul care prevedea scoaterea SIS din subordinea instituției prezidențiale a fost votat de majoritatea formată din PSRM și Partidul Șor.
foto: sis.md
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!