ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

China a lansat primul modul al stației sale orbitale

10:06 | 29.04.2021 Categorie: Externe

Beijing, 29 apr. /MOLDPRES/. China a lansat joi primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, un proiect ambiţios care, pe termen lung, i-ar permite să aibă în permanenţă astronauţi în spaţiu, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Modulul central Tianhe (''armonie celestă'') a fost propulsat la bordul unei rachete Longue-Marche 5B de la centrul de lansare din Wenchang, aflat pe insula tropicală Hainan (sudul Chinei), potrivit televiziunii publice CCTV.

Asamblarea staţiei spaţiale chineze urmează să dureze mai mult de un an, timp în care se vor desfăşura circa 10 misiuni succesive (dintre care patru cu echipaj uman). Avanpostul spaţial urmează să devină deplin operaţional în 2022.

CSS - acronimul de la denumirea sa în engleză ''Chinese Space Station'' - se va afla pe o orbită terestră joasă (la o altitudine cuprinsă între 340 şi 450 de kilometri) şi va semăna cu fosta staţie rusă ''Mir'' (1986-2001). Se preconizează că va avea o durată de viaţă cuprinsă între 10 şi 15 ani.

CSS cântăreşte în total peste 90 de tone şi va fi de circa trei ori mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Modulul Tianhe, cu o lungime de 16,6 metri şi un diametru de 4,2 metri, care va alcătui partea centrală a CSS, va fi spaţiul unde vor locui astronauţii şi va găzdui centrul de control al staţiei.

CSS, denumită în chineză Tiangong (''palat celest''), va coabita pe orbită în jurul Terrei cu ISS, care ar trebui să mai fie operaţională încă câţiva ani.

Deşi staţia chineză nu are drept obiectiv să devină un loc pentru cooperare internaţională în acelaşi mod ca ISS, China a declarat că este deschisă colaborărilor cu alte state.

China a investit în ultimele decenii miliarde de yuani în programul său spaţial pentru a-i ajunge din urmă pe europeni, ruşi şi americani.

Gigantul asiatic a trimis primul astronaut în spaţiu în 2003.

China a plasat, la începutul anului 2019, un modul pe faţa nevăzută a lunii, o premieră mondială, iar anul trecut a prelevat eşantioane de sol lunar.

Ţara preconizează, totodată, să facă un mic rover să aterizeze pe suprafaţa planetei Marte în luna mai. Agenţia spaţială chineză a anunţat luna trecută planul de a construi o bază lunară în colaborare cu Rusia.

foto: scmp.com

img21003162

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!