UE va adopta un plan de acțiuni pentru o Europă mai bună
08:48 | 08.05.2021 Categorie: Externe
Lisabona, 8 mai. /MOLDPRES/. Liderii UE, care s-au întâlnit vineri în Portugalia, au fost de acord să construiască o Europă mai socială după daunele economice provocate de pandemie, dar drumul până la obținerea unor realizări concrete se anunţă lung, întrucât statele membre au poziţii diferite, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
În discursul său, prim-ministrul portughez Antonio Costa a declarat că "va fi transformat modelul de guvernanţă economică în Europa. Va fi mai echilibrat, mai corect, mai puţin financiar, mai economic şi mai social". El a promis "o Europă mai bună" la sfârşitul unei zile de conferinţe cu partenerii sociali pe care a descris-o drept "istorică".
"Trebuie să găsim o modalitate de a oferi un salariu decent pentru toţi cei care lucrează toată ziua, astfel încât aceștia să poată cel puţin trăi din munca lor", a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a reamintit realizările Europei în gestionarea crizei generate de pandemie, în special planul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, finanțat printr-o datorie comună fără precedent, un simbol al solidarității europene.
Emmanuel Macron a vorbit despre proiectele legislative în desfășurare la Bruxelles, care încearcă să protejeze mai bine lucrătorii noilor platforme digitale sau să impună o convergență ascendentă a salariilor minime în UE. Şeful statului francez nu a ascuns însă faptul că există dificultăți. "Există rezistență, reticență, momente de tensiune, dar acestea sunt necesare pentru ca azi să existe progrese", a declarat Macron.
Summitul va continua astăzi. Se așteaptă ca cele 27 de state să susțină "planul de acțiune" al Comisiei Europene, ce prevede trei obiective până în 2030: creșterea ratei ocupării forței de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puţin 60% din adulţi şi reducerea cu 15 milioane a numărului persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială.
foto: ekathimerini.com