ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au reținut încă un complice la răpirea ex-judecătorului ucrainean Mykola Chaus

12:50 | 11.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. La finele săptămânii trecute, oamenii legii au mai reținut un complice în cazul răpirii fostului judecător din Ucraina, Mykola Chaus. Bărbatul are vârsta de 30 de ani și a fost reținut la intrarea în țară, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, ieri, procurorii l-au pus sub învinuire pentru asigurarea și organizarea activității grupului de persoane care nemijlocit au realizat răpirea cetățeanului ucrainean. Astăzi, procurorii PCCOCS urmează să solicite în instanța de judecată aplicarea arestului preventiv.

Potrivit legislației în vigoare, bărbatul riscă închisoare pentru un termen de la 6 la 10 ani.

Ex-judecătorul ucrainean Mykola Chaus a fost răpit de către un grup de persoane înarmate din centrul Chișinăului la data de 3 aprilie curent.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!