Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
08:34 | 23.05.2021 Categorie: Comunicate
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore (22 - 23 mai 2021)
Chişinău, 23 mai. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 20 395 de traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 10 537 de traversări persoane, dintre care 6 009 treceri la frontiera moldo-română, 1 554 de treceri la frontiera cu Ucraina și 2 974 de treceri aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 2 974 de traversări persoane;
PTF Leușeni – 2 622 de traversări persoane;
PTF Sculeni – 1 495 de traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1 015 traversări persoane;
PTF Cahul - 444 de traversări persoane;
De luni, 24 mai, își reiau activitatea toate punctele de trecere a frontierei de stat. PTF-urile deschise traficului transfrontalier pot fi urmărite pe harta interactivă: https://www.border.gov.md/harta-punctelor-de-trecere-ale-frontierei-de-stat.
Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
- 12 încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- un test PCR Covid-19 falsificat;
- o persoană a fost identificată cu consemn național;
- 53 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM);
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 20 395 de persoane și completate 1 437 de fișe epidemiologice individuale. La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 110 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
NOTĂ: Poliția de Frontieră în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și se respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.
Informații utile privind regulile de trecere a frontierei de stat: https://border.gov.md/conditii-de-calatorie