ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul de Securitate al ONU cere încetarea imediată a ostilităților dintre Israel și Hamas

09:39 | 23.05.2021 Categorie: Externe

New York, 23 mai. /MOLDPRES/. Consiliul de Securitate al ONU a lansat sâmbătă un apel la respectarea "totală" a încetării focului între Israel şi Hamas, în prima sa declaraţie unită de la declanșarea conflictului la 10 mai, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

"Membrii Consiliului de Securitate au salutat anunţul încetării focului începând cu 21 mai şi au recunoscut rolul important jucat de Egipt" şi alte ţări din regiune, potrivit acestui document aprobat  de Statele Unite după retragerea unui paragraf privind condamnarea violențelor.

Washingtonul a respins până în prezent trei declaraţii, precum şi un proiect de rezoluţie francez care insista pentru "încetarea imediată a ostilităților" şi îndemna la "livrarea şi distribuirea fără obstacole de ajutoare umanitare în toată Gaza".

"Consiliul de Securitate lansează un apel la respectarea totală a încetării focului", a adăugat acest text propus de China, Norvegia şi Tunisia, care menționează simplu că ţările membre ale Consiliului "deplâng pierderile civile cauzate de violenţe".

Acestea "au subliniat necesitatea imediată de asistenţă umanitară pentru populaţia civilă palestiniană, în special în Gaza, şi au sprijinit apelul secretarului general (al ONU Antonio Guterres) adresat comunităţii internaţionale pentru a reconstrui" enclava palestiniană, conform documentului.

Iniţiatorii au mai subliniat "urgenţa de a restabili calmul şi au reafirmat că este important să se ajungă la o pace completă bazată pe conceptul unei regiuni în care două state democratice, Israelul şi Palestina, trăiesc unul lângă celălalt, în pace cu frontiere sigure şi recunoscute".

De la declanșarea ostilităților la 10 mai, cel puţin 248 de palestinieni, printre care 66 de copii şi luptători ai Hamas, au murit în loviturile israeliene, în timp ce 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Israel, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat, mişcările palestiniene lansând peste 4.000 de rachete spre teritoriul israelian.

foto: lechuguinos.com

img21003675

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!