ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:34 | 31.05.2021 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii/ 24h (30 - 31 mai 2021)

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. În perioada 24 - 30 mai 2021, la "frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 540 de evenimente cu documentarea a 583 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 67 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;

- 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;

- 448 de contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulație rutieră, de transporturi;

- cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 127 de consemne, dintre care patru consemne pe Interpol și 123 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 64 de cetăţeni străini, dar și 86 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 150 750 de traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 48 498 de traversări. Cea mai "activă" frontieră a fost cea cu România, 61% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (30 - 31 mai 2021), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 22 557 de traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 12 121 de traversări persoane, dintre care 6 910 treceri la frontiera moldo-română, 2 728 la frontiera cu Ucraina și 2 483 de treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 3 500 de traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 2 483 de traversări persoane;

PTF Sculeni – 1 452 de traversări persoane;

PTF Giurgiulești - Galați – 894 de traversări persoane;

PTF Otaci – 747 de traversări persoane;

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 22 557 de persoane și completate 1 990 de fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoaree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 126 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76' al CC al RM) au fost 43 de persoane.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #fiți_prudenți #fiți_responsabili #călătorițiÎnSiguranță #Covid19_nu_a_dispărut !

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!