ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de cazuri noi

17:22 | 31.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2.644 de teste, fiind confirmate 41 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 255.186 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, unul este în rândul lucrătorilor medicali (un personal auxiliar).

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 507 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 79 în stare extrem de gravă (11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.065 de persoane, iar 14.233 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 63 de persoane au fost vindecate. În total, 247.507 persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor trei decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 6.107.

img21003886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!