ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului către primarii din toată țara: „Aveți în persoana mea un aliat”

12:30 | 16.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit astăzi cu un mesaj de susținere a autorităților publice locale și, totodată, i-a chemat pe reprezentanții partidelor politice și cei ai organelor de control să nu facă presiuni asupra primarilor din localități, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

„Intimidarea primarilor trebuie să înceteze. Odată cu apropierea alegerilor, primesc tot mai multe semnale despre intensificarea presiunilor asupra primarilor și a liderilor locali din partea reprezentanților unor partide politice și ai organelor de control. Aceste informații vin din regiuni, despre ele îmi vorbesc primarii cu care discut atunci când merg în teritoriu. De asemenea, ele ne-au fost semnalate de membrii Congresului Autorităților Publice Locale (CALM)”, se arată în mesajul Președintelui Maia Sandu.

Șeful statului a menționat că presiunile se fac sub diferite forme: controale și verificări nemotivate, vizite inopinate, preluarea documentelor contabile, blocarea conturilor, fără motiv întemeiat. Scopul lor este „convingerea” primarilor incomozi să permită folosirea resurselor administrative ale comunității în favoarea unui sau altui partid politic.

„Lupta politică trebuie să se facă prin alte mijloace! Campania electorală parlamentară nu poate afecta activitatea autorităților locale, iar cetățenii trebuie să poată alege liber, fără ingerințe administrative. Autonomia locală este esențială pentru dezvoltarea țării noastre și trebuie respectată”, a subliniat Maia Sandu.

De asemenea, șeful statului le-a transmis aleșilor locali că va continua să-i susțină. „Dragi primari, aveți în persoana mea un aliat și un sprijin. Informați Președinția despre abuzurile la care sunteți supuși. Vom avea grijă ca acestea să fie făcute publice, iar cei care le comit să fie documentați corespunzător pentru a fi trași la răspundere conform legii”, a încheiat Președintele Republicii Moldova.

foto: Președinție

img21004253

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!