ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi contabili învinuiți de implicare în „frauda bancară” vor ajunge pe banca acuzaților

11:45 | 02.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Dosarul în privința a două persoane, învinuite de implicare în „frauda bancară” și spălare a peste 13 miliarde de lei (un euro - 21.37 lei) a fost finalizat și trimis în judecată, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cele două persoane sunt învinuite că în perioada 2011-2014, activând în calitate de contabili, au participat la atribuirea aspectului legal al tranzacțiilor de sustragere a mijloacelor bănești, care au avut la bază obținerea a peste 40 de credite bancare neperformante. Creditele au fost contractate pentru șapte companii, de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Creditele au fost acordate prin ignorarea criteriilor stabilite și prin derogarea totală de la procedurile și politicile băncilor comerciale și ale Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv prin influențarea de către conducătorii grupului criminal a factorilor de decizie din băncile menționate.

Procurorii consideră că banii au fost însușiți de membrii grupului criminal condus de Ilan Șor, ca parte a organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc. Mijloacele bănești obținute erau transferate către companii nerezidente, cu destinația: plăți pentru materiale de construcție, echipamente digitale, vestimentație de brand sau mobilier. 

Inculpații sunt un bărbat și o femeie, cu vârste între 35-45 ani. Aceștia sunt din Chișinău și au studii financiar-bancare. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă închisoare de la cinci la 10 ani.

foto: Procuratura Generală

img21004728

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!