Asistenţi medicali din Ungheni şi Cahul au primit ajutoare din partea UE
10:24 | 08.07.2021 Categorie: Regiuni
Chişinău, 8 iul. /MOLDPRES/. Peste trei sute de asistenți medicali au primit truse cu echipamente de antropometrie, care includ o geantă textilă pentru cântărirea copilului, un cântar portabil, un stadiometru și o bandă de măsurare. Acestea vor fi folosite în timpul vizitării la domiciliu a familiilor cu copii de vârstă mică, în raioanele Ungheni și Cahul, comunică MOLDPRES.
„Serviciile de sănătate pentru familii și copii sunt indispensabile dezvoltării economice. Oamenii din Ungheni și Cahul, în special tinerii, care sunt și la vârsta productivă, și la cea reproductivă, au nevoie de asemenea servicii, pentru a-și realiza potențialul și în profesie, și în familie. Fără servicii de calitate pentru familii și copii nu poate fi realizată o creștere economică inteligentă, incluzivă și durabilă în cele două raioane”, a menționat Viorica Volovei, coordonator de programe la Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) pentru proiectul EU4Moldova.
Programul de vizite la domiciliu are scopul să susțină părinții în îngrijirea și creșterea copiilor de vârstă fragedă, dar și să ajute femeile însărcinate până și după naștere. Vizitele la domiciliu formează o relație de încredere între asistenții medicali și părinți, astfel contribuind la un sistem mai bun de medicină de familie.
„Vizitele la domiciliu permit de a aduce serviciile de sănătate la ușa fiecărei familii. Este important ca sistemul de sănătate să fie accesibil și prietenos oamenilor, să fie conectat la familii, femei însărcinate și copii mici, atât în mediul urban, cât și în cel rural, inclusive în zonele de periferie”, a estimat Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Echipamentele au fost donate în cadrul proiectelor Uniunii Europene „EU4Moldova – Regiuni cheie” și ”EVA –„Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”. Valoarea totală a achiziției constituie 398 mii de lei.
foto: UNICEF