ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Zinaida Greceanîi a discutat cu delegația AP OSCE de observare a alegerilor

15:35 | 10.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 iul. /MOLDPRES/. Președintele Legislativului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu membrii delegației Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Speakerul a mulțumit pentru prezență la scrutin și a apreciat importanța observatorilor internaționali în asigurarea unui proces electoral corect, transparent și echitabil pentru toți concurenții. ”Fiecare cetățean al țării noastre trebuie să-și poată exercita dreptul la vot liber și în siguranță. Vă îndemn să monitorizați  respectarea standardelor europene în toate secțiile de votare deschise pentru alegerile parlamentare anticipate”, a menționat Președintele Legislativului.

Zinaida Greceanîi a subliniat că este foarte importantă prezența observatorilor atât în cadrul secțiilor de votare din interiorul țării, cât și celor din afara Republicii Moldova. În context, Președintele Parlamentului a întrebat observatorii dacă vor fi prezenți și în cele 150 de secții de votare deschise peste hotarele țării, dar și în cele din regiunea transnistreană.

Potrivit coordonatorului special al misiunii de observare pe termen scurt al OSCE, Ditmir Bushati, membrii misiunii vor monitoriza scrutinul în secțiile de votare din orașele Bălți, Orhei, Comrat și Chișinău. Aceștia vor monitoriza implementarea recomandărilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova, în calitate de membru al OSCE.

Membrii delegației au menționat că în cadrul misiunii de observare a scrutinului din Republica Moldova, din partea Misiunii OSCE de observare a alegerilor sunt implicați 60 de observatori pe termen lung și circa 300 de observatori pe termen scurt.

foto: Parlament

img21004933

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!