Comisia Electorală Centrală a procesat peste 50 la sută din procesele verbale
22:39 | 11.07.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Până la ora actuală au fost procesate 1180 (54,88 la sută) din totalul de 2150 de procese verbale ale circumscripțiilor electorale. În acest moment, doar trei formațiuni politice trec pragul electoral – Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și Partidul Șor, transmite MOLDPRES.
Datele preliminare arată că Partidul Acțiune și Solidaritate acumulează 45,4 la sută din voturi, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor 31,49 la sută, iar Partidul Șor – 7,9 la sută.
Pentru Blocul electoral Renato Usatâi și-au exprimat votul 3,8 la sută, pentru Partidul Platforma Demnitate și Adevăr 2,4%, iar pentru Partidul Democrat din Moldova 2,3 la sută. Alte două formațiuni politice, Partidul Acasă Construim Europa și Partidul Democrația Acasă au rezultate situate în jur de 1,3 la sută.
Ceilalți concurenți electorali au înregistrat scoruri sub un procent.