Observatorii ENEMO susțin că scrutinul de ieri s-a desfășurat în conformitate cu standardele internaționale
14:56 | 12.07.2021 Categorie: Politică
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Misiunea de observare a alegerilor parlamentare anticipate ENEMO (Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor) a susținut astăzi o conferință de presă în care a prezentat rezultatele monitorizării și a specificat că procesul electoral s-a desfășurat fără incidente majore, comunică MOLDPRES.
Cei 17 observatori și experți ENEMO au monitorizat 158 secții de vot și vor rămâne în țară până la încheierea procesului electoral. Raportul ENEMO va fi emis în 60 de zile de la confirmarea rezultatelor.
Observatorii afirmă că scrutinul de duminică a fost administrat eficient și transparent de către CEC. Ziua alegerilor s-a desfășurat într-un mediu calm, deși au fost constatate și câteva incidente minore. Mediul campaniei electorale a fost unui calm, dar mai agresiv în ultimele două săptămâni, iar rapoartele financiare ale concurenților au fost depuse la timp.
„Deși unele dintre cele mai importante decizii ale Comisiei Electorale Centrale au pus sub semnul întrebării imparțialitatea unor membri CEC, campania electorală a fost competitivă, dar afectată de o serie de presupuse încălcări, inclusiv utilizarea abuzivă a resurselor administrative, finanțarea ilegală și cumpărarea voturilor”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO, Zlatko Vujovic.
Tot astăzi și observatorii din CSI au prezentat concluziile asupra scrutinului legislativ din R. Moldova și au menționat că acesta s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legii, iar pandemia de COVID-19 nu a afectat pluralismul politic.