ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Contingentul KFOR-15 al Armatei Naţionale și-a început activitatea în Kosovo

13:46 | 14.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Militarii din cel de-al cincisprezecelea contingent al Armatei Naţionale, detaşat recent în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR, au preluat astăzi atribuţiile pacificatorilor moldoveni care şi-au încheiat mandatul în Kosovo, comunică MOLDPRES.

Evenimentul de transfer de autoritate a avut loc pe teritoriul Bazei multinaţionale „Camp Vilaggio Italia” din localitatea Pech, în prezenţa conducerii Comandamentului Regional Vest (Regional Command-West).

În cadrul evenimentului, locotenent-colonelul Anton Anghelcev, comandant al KFOR-14, a predat drapelul și responsabilitățile funcției locotenent-colonelului Victor Goja, care urmează să ocupe acest post în următoarele șase luni.

Contingentul KFOR-15 al Armatei Naţionale este format din 41 de militari care vor executa operaţiuni de pază şi apărare a obiectivelor de importanţă strategică, misiuni de asigurare a securităţii bazei „Camp Vilaggio Italia”,a Mănăstirii Decane, precum şi de cercetare de geniu şi depistare a obiectelor explozive în aria de responsabilitate.

foto: Ministerul Apărării

img21005065

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!