ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Notă informativă cu privire la desfășurarea concursului Premiul Național 2021

10:03 | 15.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. A avut loc cea de-a doua ședință a Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, în cadrul căreia s-au examinat scrisorile de recomandare depuse de candidați, în termenul stabilit, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Conform prevederilor Regulamentului cu privire la concurs, scrisorile de recomandare au fost examinate prin prisma respectării criteriilor și cerințelor anunțate. De remarcat că au fost înaintați candidați din diverse domenii, între care știință, cultură, teatru, medicină și sport. De asemenea, a fost aprobată componența grupurilor de experți pe domenii, care vor examina dosarele concurenților.

Astfel, în următoarea etapă a concursului au fost promovați 25 candidați, care urmează să depună dosarele, cu respectarea prevederilor pct. 21 din Regulamentul cu privire la Premiul Național, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.504/2018, în perioada 15-23 iulie curent, până la ora 15:00, exclusiv în format electronic, la adresa de email: [email protected].  

Adițional, conținutul dosarului trebuie să includă o recomandare din partea unei instituții de profil, alta decât locul de muncă sau instituția de care a fost înaintat. Lucrările științifice sau publicațiile trebuie să fie prezentate, la fel, în format electronic sau sub formă de trimitere la sursa publicării, unde pot fi accesate în format electronic.

De menționat că, laureații Premiului Național ediția 2021, își vor primi distincțiile la Gala concursului ce va fi desfășurată în data de 26 august.

Anual, Guvernul decernează până la 10 Premii Naționale pentru realizări remarcabile care au îmbogățit substanțial știința, tehnologiile, cultura, arta și sportul, au contribuit  la promovarea imaginii pozitive a țării pe plan internațional și care au avut un impact considerabil asupra progresului tehno-științific și social-economic, asupra culturii Republicii Moldova.

foto: Guvern

img21005089

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!