Republica Moldova ar putea primi o finanțare de 236 mln dolari din partea FMI
10:15 | 30.07.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în seara zilei de joi o discuție cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva. „Am discutat despre necesitatea eliminării imediate a tuturor barierelor care au condus la blocarea unui nou program al FMI pentru Moldova”, a spus Președintele Maia Sandu, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.
Șeful statului a menționat că Kristalina Georgieva ne-a asigurat de disponibilitatea Fondului de a colabora în continuare cu Republica Moldova. „În acest sens, ea a anunțat că, până la sfârșitul lunii august, țara noastră ar putea obține o finanțare specială în valoare de 236 de milioane USD, după ce debursarea va fi aprobată de Consiliul de administrare al FMI”, a afirmat Maia Sandu.