Poliția şi salvatorii au intervenit pentru a reduce riscul inundațiilor
16:47 | 06.08.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. În urma ploilor puternice de noaptea trecută, polițiștii și salvatorii au intervenit în mai multe localități din țară, pentru a reduce riscul de inundații. Sute de polițiști din subdiviziunile teritoriale, în comun cu angajați ai Inspectoratului general de Situaţii de Urgenţă (IGSU) și autorităţile locale, au fost alături de cetățeni ca să nu le fie inundate gospodăriile, transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului de Interne, au fost verificate şi evaluate riscurile blocării tronsoanelor de drumuri publice, a lacurilor, râurilor și bazinelor acvatice, precum și casele de locuit aflate în zonele de risc. În prezent, sunt blocate trei tronsoane (unul la Leova și două la Strășeni).
Oamenii legii au intervenit în zeci de cazuri, unde au acordat ajutor oamenilor din Criuleni, Ialoveni, Leova și Ocnița. În același timp, polițiștii monitorizează circulația rutieră în aceste localități, pentru a preveni producerea accidentelor.
“În continuare vom asigura monitorizarea situației şi, la necesitate, vom oferi suport celor din zonele de risc. În situații de urgență vă îndemnăm să apelați 112”, a precizat sursa citată.
foto: facebook.com