COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 140 de cazuri noi
17:21 | 14.08.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 14 aug. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 6.200 de teste, fiind confirmate 140 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, inclusiv nouă de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate la 261.947 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, două sunt în rândul lucrătorilor medicali (personal auxiliar).
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internate 450 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 81 în stare extrem de gravă (11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 1.002 persoane, iar 24.566 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alte 187 de persoane au fost vindecate. În total, 253.891 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Totodată, ministerul informează despre înregistrarea altor trei decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 6.304.