Prunele și cerealele sunt cele mai cotate produse moldovenești în UE, conform unui studiu german
12:32 | 18.08.2021 Categorie: Economie
Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Echipa economică germană de consultanță în domeniul economic „Berlin Economics” a elaborat un studiu cu referire la cotele tarifare aplicate și la volumul de export al produselor agricole moldovenești în Uniunea Europeană și a propus soluții pentru a facilita exportul acestora pe noi piețe din UE. Rezultatele studiului au fost prezentate ieri, în cadrul unei ședințe comune cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, transmite MOLDPRES.
În opinia experților germani, generarea de valoare adăugată a cerealelor și livrarea prunelor în cantități mai mari pe piața UE, ar putea aduce profit considerabil țării noastre.
„Una dintre recomandările noastre este ca agricultura din Republica Moldova să se orienteze spre procesarea cerealelor pentru export, fapt ce va asigura venituri mai mari în economie. Totodată, recomandăm să fie majorată cota de export pentru prunele moldovenești, mai ales la categoria de consum în stare proaspătă. În același context, informăm că există potențial mare de export a strugurilor și merelor. În prezent, majoritatea produselor horticole sunt exportate preponderent în Federația Rusă, însă pentru a înregistra o evoluție ascendentă a valorii produselor horticole în Uniunea Europeană și pentru a obține avantaje competitive pe termen lung, sectorul horticol are nevoie de diversificare, investiții și dezvoltare axată pe inovații, în conformitate cu rigorile Uniunii Europene”, a menționat consilierul german de politică economică, Ricardo Giucci.
În vederea promovării producției agricole autohtone, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare urmează să revizuiască politicile naționale în sector, să identifice posibilitățile de intensificare a exportului de produse agricole recomandate și să încurajeze producătorii agricoli să se conformeze criteriilor piețelor occidentale.
„Agenda Guvernului Republicii Moldova are ca prioritate sporirea accesului producătorilor agricoli pe piețele externe, astfel, avem nevoie de recomandări pentru acțiuni concrete. Prin prisma analizelor elaborate, vor fi informați producătorii agricoli despre noile oportunități și vom putea crea noi condiții de facilitare a exportului de produse agricole”, a conchis ministrul Viorel Gherciu.
Foto: MAIA