ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alexandr Stoianoglo cere opinia forurilor internaționale privind situaţia din Procuratura Generală

12:45 | 19.08.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Procuratura se adresează Comisiei de la Veneția, Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, Asociației Internaționale a Procurorilor și corpului diplomatic acreditat în ţara noastră, solicitându-le punctul de vedere în contextul modificărilor adoptate de majoritatea parlamentară. Despre aceasta a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, Alexandr Stoianoglo, Procurorul general al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Procurorul a amintit că “în Republica Moldova, la fel ca și în oricare stat care pretinde a fi democratic, puterile legislativă, executivă și cea judecătorească sunt separate însă colaborează de pe poziții de egalitate și în condiții de loialitate pentru realizarea prerogativelor, fără a se atenta la independența și imparțialitatea unei alteia”. “Subliniez că, potrivit Constituției Republicii Moldova, Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești și se supune doar legii. Cu excepția controlului ierarhic intern, unica autoritate care realizează controlul procesual al prestației procurorilor este sistemul judecătoresc, în nici un caz Președinția, Parlamentul sau Guvernul”, a relevat Alexandr Stoianoglo.

În această ordine de idei, oficialul s-a referit la o lipsă de dialog cu Preşedinţia ţării. “Procuratura în repetate rânduri a încercat să stabilească un dialog conform, bazat pe respect reciproc și o relație constructivă cu șeful statului. Din păcate, eforturile noastre au fost în zadar”, a estimat sursa citată. În context, Procurorul general s-a adresat către Președintele țării cu îndemnul de a repune activitatea Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în albia legalității. “Concomitent, ne adresăm Curții Constituționale cu o sesizare pentru controlul constituționalității includerii Procurorului general în componența CSS”, a spus Stoianoglo.

Totodată, procurorul a menţionat că a fost transparent pe orice “dosar sensibil”. “Negarea oricăror realizări ale procurorilor, trecându-le cu vederea, subapreciind neîntemeiat munca procurorilor la instrumentarea zecilor de mii de dosare aflate în procedură, manipulând și dezinformând societatea despre ”lipsa rezultatelor în investigarea fraudei bancare” și asta în condițiile în care, într-un an și jumătate, Procuratura a întors optica anchetei la 180 de grade față de cele mimate până nu demult. În condițiile în care, într-un an și jumătate și în condițiile restrictive impuse de pandemie, procurorii au finalizat și expediat în judecată zeci de dosare în privința foștilor conducători ai Băncii Naționale a Moldovei, ai altor bănci, implicați în această schemă, administratori ai procesului de insolvabilitate, angajați ai Holdingului Șor și alte persoane implicate în furtul miliardului, pe bunurile cărora au fost instituite sechestre de circa 3,1 miliarde de lei", a spus şeful Procuraturii Generale.

Potrivit acestuia, investigațiile continuă pe o multitudine de episoade produse în anii 2010-2015 care, la fel, fac obiectul dosarului ”furtul miliardului” și vom avansa până la etapa la care vor fi responsabilizați nu doar organizatorii și beneficiarii, dar și cei care au votat hotărârile de Guvern care au permis devalizarea sistemului național bancar. "La fel și cu celelalte dosare cu care atât de mult se speculează: ”Kuliokul”, ”Bahamas”, ”Platon”, ”Laundromat”, ”Concesionarea Aeroportului”. Despre fiecare speță în parte am informat publicul larg, prezentând soluțiile și argumentarea lor”, a subliniat oficialul.

Alexandr Stoianoglo a reiterat că este pregătit să răspundă public la toate acuzațiile. “Puteți zilnic să polemizați pe subiectul demiterii mele, dar vă declar acum deja și public că Procuratura nu va accepta indicații și nu va acționa la ordin sau la emoții”, a rezumat Procurorul general în cadrul briefingului.

Foto: PG

img21006046

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!