ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La București vor avea loc Zilele Filmului din Republica Moldova

18:11 | 20.08.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. La Muzeul Țăranului Român din București (MNȚR) vor avea loc în perioada 27-29 august, Zilele Filmului din Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat la inițiativa Ambasadei Republicii Moldova în România, în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografie de la Chișinău, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Institutul Cultural Român, Asociația Industriilor Creative din Moldova (COR), Clubul Ţăranului – La Mama.

Manifestarea marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova în anul 1991.

Potrivit organizatorilor, Zilele Filmului din Republica Moldova prezintă cinefililor filme realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România. Filmele prezentate la Cinema Muzeul Țăranului, cu această ocazie, sunt rodul creației tinerelor generații de cineaști din Republica Moldova care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană. Timp de trei zile, vor fi proiectate 15 filme documentare.

Sâmbătă, 28 august, de la ora 15:00, profesioniștii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaştii moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.

Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizorul filmului „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria  „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizorul filmului „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev, directorul Centrului Național al Cinematografiei din R. Moldova.

img21006107

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!