ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat Conceptul serviciului guvernamental de livrare (MDelivery)

17:52 | 25.08.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. Cetățenii Republicii Moldova vor putea primi la locul de reședință acte și alte documente solicitate de la instituțiile de stat, prin intermediul unui nou serviciu guvernamental de livrare (denumit MDelivery), care va fi dezvoltat în baza Conceptului aprobat astăzi de Guvern, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a menționat că proiectul are drept scop de a oferi autorităților, instituțiilor publice și prestatorilor de servicii publice, o soluție tehnică eficientă, fiabilă și modernă, care urmează a fi utilizată în calitate de mecanism unic de livrare fizică a rezultatelor prestării serviciilor publice către beneficiari.

Platforma informațională MDelivery va fi dezvoltată prin conexiunea celor trei subiecți: prestatorul serviciului public, în calitate de expeditor, beneficiarul serviciului public, în calitate de destinatar al livrării, și furnizorul de servicii poștale. Această platformă va diminua costurile pentru toate cele trei părți implicate și va eficientiza procesul de livrare a rezultatului serviciului public spre beneficiar.

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a solicitat instituțiilor responsabile să asigure dezvoltarea acestui serviciu cât de curând posibil, pentru a oferi cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv celor din diaspora, posibilitatea de a recepționa rezultatele serviciilor publice (acte, certificate etc.) la locul de aflare a acestora, prin intermediul noului serviciului guvernamental de livrare. 

 „Acest Concept este important în special pentru cetățenii din diaspora, care vor putea beneficia de livrarea serviciilor publice fără a se deplasa la distanțe mari, pentru a se prezenta la ambasade”, a adăugat Natalia Gavrilița.

Dezvoltarea și menținerea funcționalității serviciului guvernamental de livrare (MDelivery), pentru primul an de implementare (2021), se va realiza din mijloacele Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”.

Costurile anuale pentru administrarea serviciului MDelivery se estimează la circa 400 mii lei și vor fi acoperite din contul bugetului de stat, prin finanțarea centralizată a Instituției publice „Agenția de Guvernare Electronică” pentru anul 2022.

Foto: Guvern

img21006246

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!