Viceprim-ministrul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul francez Jean-Yves Le Drian
17:28 | 03.09.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a găzduit ieri la Chișinău pe omologul Jean-Yves Le Drian, ministru pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, comunică MOLDPRES.
Potrivit Biroului de presă al MAEIE, această vizită, realizată la scurt timp de la alegerile parlamentare anticipate și în perioada celebrării aniversării de 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, reprezintă o reconfirmare a faptului că Moldova și Franța sunt mai apropiate ca niciodată, precum și o susținere fermă de către autoritățile de la Paris a priorităților de reformă ale noului guvern de la Chișinău.
Oficialii au trasat acțiuni concrete pentru implementarea angajamentelor convenite între Președintele Maia Sandu și omologul său francez Emmanuel Macron în februarie 2021 la Paris, având obiectivul strategic de a dezvolta și aprofunda inclusiv relația cu Uniunea Europeană.
În acest sens, șefii celor două diplomații au exprimat dorința de aprofundare a relațiilor moldo-franceze şi de sprijinire a proiectelor comune în măsură să consolideze cadrul de cooperare dintre cele două țări, atât în plan bilateral, cât şi european, în perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic și preluării de către Franţa, în ianuarie 2022, a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
Vicepremierul Nicu Popescu a salutat decizia recentă a Agenției Franceze pentru Dezvoltare de a sprijini proiecte în trei domenii prioritare pentru Republica Moldova: reîmpădurirea și irigarea, modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, interconexiunile de energie electrică și eficiența energetică a clădirilor.
Oficialii au efectuat un schimb de opinii cu privire la avansarea cooperării bilaterale în domeniul atragerii investițiilor, digitalizării și transparentizării serviciului public, securității cibernetice, remarcând rezultatele primelor contacte stabilite de instituțiile de resort din țara noastră cu cele din Franța.
Miniștrii de Externe s-au referit în discuții la situația politică și de securitate din regiune, stabilitatea în vecinătatea estică a UE reprezentând o precondiție esențială pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
Foto: MAEIE