ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salvatorii desfășoară acțiuni de informare anti-COVID în mai multe raioane din țară

09:45 | 06.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă măsurile de prevenire anti-COVID. În acest sens salvatorii și pompierii din țară informează oamenii despre acțiunile de prevenire și modul cum trebuie să se protejeze de contactarea virusului și îndeamnă oamenii să se vaccineze, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor IGSU, numai în ultimele zile 1 147 de persoane au primit pliante informative, fiind rugate să poarte măști de protecție în spații publice, să se spele cât mai des pe mâini, dar și să păstreze distanța socială, precum și să se adreseze la medici în cazul apariției simptomelor COVID.

În total, în măsurile de informare, pe parcursul ultimelor 10 zile au fost antrenați peste 77 de salvatori cu 28 unități de tehnică din dotare. 

Acțiuni de prevenire desfășurate de salvatori au avut loc în 104 localități din țară, fiind informate 11 075 persoane. Măsurile de prevenire anti-COVID sunt organizate zilnic de IGSU și au drept scop prevenirea infectării populației cu noul tip de coronavirus.

Foto: IGSU

img21006489

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!