Debitorii nu vor putea fi evacuați din casă în perioada rece a anului
19:26 | 23.09.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. Debitorul nu va putea fi evacuat din casă în perioada rece a anului, dacă nu dispune de o altă locuință unde s-ar putea muta. Un proiect de modificare a Codului de executare, inițiativă legislativă a șefului statului, a fost adoptat astăzi de Parlament în prima lectură, comunică MOLDPRES.
Documentul stabilește că debitorul – proprietarul imobilului – nu va putea fi evacuat din casa sa în timpul declarării stării de urgență, de asediu sau de război, precum și în cazul declarării stării de urgență în sănătate publică.
Totodată, proiectul propune extinderea listei bunurilor și veniturilor debitorului, care nu pot fi urmărite. Printre ele se numără bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, cu condiția că valoarea fiecăruia să nu depășească suma de 5000 de lei. De asemenea, lista a fost completată cu bunurile copiilor debitorului, obiectele de cult religios, verighetele sau alte obiecte care au o valoare sentimentală sau personală.
Mai mult, în cazul în care debitorul este agricultor, nu pot fi urmărite alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă.
De asemenea, a fost modificată procedura de evacuare silită a bunului imobil.
Foto: Parlament